Fiind un actor economic important și liderul pieței berii în România, suntem conștienți de impactul activității noastre, având responsabilitatea de a fi un membru activ al comunității. A fi responsabil înseamnă, printre altele, a crea și a menține relații de colaborare și încredere cu parteneri de lungă durată, prin intermediul cărora poți contribui la dezvoltarea sustenabilă a comunității în care îți desfășori activitatea. De 14 ani, lucrăm împreună cu Eco-Rom Ambalaje pentru a reduce impactul negativ al deșeurilor de ambalaje și pentru a eficientiza procesul de reciclare a acestora. Acest parteneriat este important atât pentru buna desfășurare a activității noastre, cât și pentru dezvoltarea durabilă a societății românești.