Stiri

Verde la reciclare în Iaşi!

Eco-Rom Ambalaje, în parteneriat cu Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate A.D.I.S Iaşi, lansează „Verde la reciclare!”, un proiect de informare și conştientizare privind colectarea separată a deșeurilor de ambalaje.

Sub sloganul „Iaşul colectează separat deşeurile de ambalaje!” ieşenii sunt invitaţi în zonele de agrement C.A. Rosetti şi Ciric, în fiecare sâmbătă din perioada 25 iulie-15 august, să colecteze separat deşeurile de ambalaje. Mascotele colectării separate le vor împărţi saci coloraţi pentru separarea deşeurilor şi materiale informative despre importanţa reciclării. Persoanele care colectează separat corect deşeurile de ambalaje vor fi premiate pe loc cu frisbee, brăţări, ochelari de soare şi multe alte premii. În plus, campania „Verde la reciclare!” include spoturi şi concursuri radio prin care ieşenii vor putea afla informaţii utile despre colectarea separată şi reciclarea deşeurilor de ambalaje.

Campania de colectare separată face parte din iniţiativele de informare şi sensibilizare a locuitorilor din judeţul Iaşi cu privire la importanţa reciclării din cadrul parteneriatului încheiat între Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate A.D.I.S Iaşi şi Eco-Rom Ambalaje la începutul anului 2015.

,, Colectarea separată este un obicei care trebuie practicat atât acasă, cât şi în zonele în care ne petrecem timpul liber. Ii invităm pe toţi ieşenii să se implice si sa folosească cu încredere containerele colorate. Producătorii de bunuri ambalate pe care îi reprezentăm împreună cu autoritaţile locale colaborează acum la nivelul întregului judeţ pentru a asigura creşterea cantităților de deşeuri de ambalaje transportate către reciclare ”, a declarat Sorin Popescu, Director General Eco-Rom Ambalaje.

Iaşul este una dintre cele 527 de localităţi din România în care sistemul de colectare separată a deşeurilor de ambalaje este susţinut de industria responsabilă, membrii Eco-Rom Ambalaje. Aportul financiar al acestora s-a ridicat anul trecut, la nivel naţional, la peste 5.2 milioane de lei, investiţii care au contribuit la îndeplinirea obligaţiilor de reciclare din domeniu.

Campaniile de informare şi conştientizare sunt complementare acţiunilor desfăşurate în cadrul proiectului „Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Iaşi” – SMID, derulat de Consiliul Judeţean Iaşi începând cu anul 2013. Prin suprapunerea campaniilor de conştientizare, creşte gradul de informare cu privire la colectarea selectivă a deşeurilor de ambalaje. Avem convingerea că publicul ţintă va fi receptiv la mesajul nostru, mai ales având acces la facilităţile de colectare selectivă ce vor fi puse la dispoziţia cetaţenilor judeţului Iaşi prin proiectul SMID”, a declarat Victorel Lupu, presedintele Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate A.D.I.S Iaşi.

Mai multe detalii despre colectarea separată a deșeurilor de ambalaje pot fi aflate accesând site-ul  www.colecteazaselectiv.ro.

 

Despre Eco-Rom Ambalaje

ECO – ROM AMBALAJE S.A. este o organizaţie înfiinţată la sfârşitul anului 2003 de un grup de companii care activează în România şi care au luat iniţiativa implementării sistemului de responsabilitate a producătorului şi importatorului, în ţara noastră. Acest sistem are ca scop îndeplinirea obligațiilor de reciclare a deșeurilor de ambalaje ce revin producătorilor şi importatorilor care pun pe piață produse ambalate.

Eco-Rom Ambalaje a început activitatea în 2004 cu 81 de companii care au aderat la sistemul organizaţiei, terminând anul 2014 cu 3.056 de companii responsabile în portofoliu.

Eco-Rom Ambalaje a preluat şi a îndeplinit cu succes, în fiecare an, obligaţiile de valorificare şi reciclare pe care şi le-a asumat pentru membrii săi. Organizația implementează şi dezvoltă în România un sistem de colectare separată a deşeurilor de ambalaje generate în sectoarele industrial-comerciale, cât şi în gospodăriile populaţiei (sistemul cu containere și saci), care contribuie semnificativ la realizarea ţintelor de colectare şi reciclare impuse României de către Uniunea Europeană.

În 2005-2006 Eco-Rom Ambalaje a demarat primele proiecte-pilot din România dedicate colectării separate a deşeurilor de ambalaje generate în gospodăriile populaţiei din 14 localități, prin intermediul a câte 10 puncte de colectare în fiecare oraș. Ulterior a realizat un model de parteneriat cu autorităţile locale şi operatorii de salubritate, parteneriate care s-au extins anual, la finalul anului 2014 cuprinzând 527 de localităţi. În cadrul acestor parteneriate, Eco-Rom Ambalaje a oferit autorităților locale peste 20.000 de containere, sprijină financiar serviciile de gestiune a deşeurilor şi realizează campanii de informare locale şi naţionale.

Din 2013, Eco-Rom Ambalaje este membru fondator al organizației internaționale Extended Producer Responsibility Alliance (EXPRA), membru al PRO Europe şi International Solid Waste Association (ISWA).

 

 

Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm contactaţi:

IMAGE PR – Ruxandra Popescu;

Telefon – +4 021.224.67.34/36; 0742.011.292;

E-mail – ruxandra.popescu@imagepr.ro

Comenteaza

Misiunea Eco-Rom Ambalaje

“Misiunea noastra este reciclarea deseurilor de ambalaje astfel incat Dumneavoastra sa va bucurati de deplina libertate in alegerea solutiilor de ambalare pentru produsele pe care le produceti si comercializati.

Noi lucram pentru a elimina orice bariera sau restrictie pe intreg lantul ambalajului contribuind astfel la dezvoltarea afacerii Dumneavoastra.”

citeste mai mult

3.056 companii au transferat responsabilitatea reciclarii la Eco-Rom Ambalaje.
9,4 milioane de locuitori au acces la infrastructura de colectare separata asigurata de catre Eco-Rom Ambalaje
376.094 mii de tone deseuri de ambalaje reciclate prin Eco-Rom Ambalaje in anul 2014

Untitled Inca din anul 2004, concomitent cu eforturile depuse in construirea unui sistem national  durabil si performant capabil sa asigure si sa garanteze industriei romanesti precum si  autoritatilor statului atingerea obiectivelor legale de valorificare si reciclare,  Eco-Rom      Ambalaje a dezvoltat constant portofoliul de servicii oferite clientilor sai. citeste mai mult